«

Căutare

Straturi Intermediare ca „optimizare a sistemului” pentru rezultate ideale

 

De regulă este aplicată o vopsire în 2 straturi (strat intermediar şi strat de acoperire) cu acelaşi produs. În multe cazuri însă pot fi obţinute rezultate mai bune printr-o combinaţie de produse. Sikkens Wood Coatings recomandă de aceea pentru anumite tipuri de lemn soluţii combinate, care previn formarea ulterioară a zonelor sensibile.

 

Acoperirile intermediare translucide
Lemnul de esenţă tare, cu pori mari, nu este acoperit optim întotdeauna pe marginea porilor printr-un strat intermediar normal, pulverizat. La vopsirea finală, în aceste zone nu se poate forma o peliculă omogenă, etanşă, care să umple porii suficient. Aceste zone critice sunt apoi potenţiale „puncte slabe” sub acţiunea intemperiilor, deoarece pe aici pot penetra umiditatea şi radiaţiile ultraviolete. În astfel de cazuri un strat intermediar oferă o siguranţă crescută a sistemului.

 

Acoperirile intermediare opace
La esenţele de lemn cu un conţinut bogat de substanţe (cu excepţia lemnului de molid), RUBBOL® WM 270 oferă, în combinaţie cu un grund izolant, o protecţie bună împotriva apariţiei petelor de culoare. În acest caz trebuie respectaţi cu stricteţe timpii de uscare recomandaţi (vezi fişa tehnică).